Mesaje şi arome de candidaţi

De Ziua Limbii Române partidele au decis să facă valuri cu lansarea candidanţilor pentru prezidenţiale. Evenimentele au fost previzibile şi nimeni n-a venit cu surprize. Chiar faptul că cei mai mulţi s-au lansat în aceeaşi zi este o dovadă că nu prea se pricep la marketing politic. Oare nu era mai logic, ştiind că X candidaţi se lansează pe 31 august, tu candidat mai isteţ să te lansezi într-o altă zi? Pentru a avea acoperirea mediatică doar pentru tine?
Să facem împreună o analiză a mesajelor pe care le transmit candidaţii şi modul în care se poziţionează pentru a câştiga alegerile.

Igor Dodon. A început primul campania electorală prin lansarea clipului „От первого лица”. Dodon încearcă să se poziţioneze ca un tătucă al naţiunii marca Voronin. A fost un membru important în PCRM, dar a plecat deoarece partidul nu vroia să se reformeze. A demonstrat că poate forma şi conduce echipa socialiştilor. Din declaraţia de avere se vede că a reuşit să acumuleze o avuţie bunişoară, iar din investigaţiile jurnalistice apărute de-a lungul timpului înţelegem că Dodon are valenţe de oligarh. Totuşi reuşeşte să pozeze drept mare apărător al valorilor de stânga, iar atunci când eşti în opoziţie pentru public nu contează cum ţi-ai câştigat banii. Igor Dodon ne spune că dacă te consideri moldovean şi eşti patriot votează-mă pe mine. Emană optimism şi rusism.

Maia Sandu. Aşteptările de la Maia Sandu sunt mari. Este, probabil, cel mai bun candidat de pe dreapta şi are cel mai mare potenţial de creştere. Însă lipseşte din spaţiul public. Dacă apare rar chiar şi pentru cei activi online, cât de des apare în casele oamenilor prin TV, radio sau print/ziare? Maia Sandu a demonstrat că se poate bate cu sistemul idiot şi poate învinge. Este printre puţinii politicieni care şi-a completat onest declaraţia de avere şi interese. Prinde la oamenii corecţi şi educaţi şi este respinsă total de cei cărora le plac schemele şi interesele. Maia Sandu ne spune că dacă eşti un om corect, onest şi crezi în meritocraţie votează-mă pe mine. Emană profesionalism.

Andrei Năstase.Platforma DA şi Andrei Năstase au avut deja vârful de popularitate. Este prezent constant în spaţiul public prin declaraţiile proprii de atac la oligarhie sau prin denigrările aduse la adresa lui de mass-media lui Vlad Plahotniuc. Platforma DA a prins valul de protest anti-guvernamental şi… cam atât. Andrei Năstase ne spune că dacă eşti „cetăţean deşteptat” care vrea să scape de Plahotniuc votează-mă pe mine. Emană repulsie.

Mihai Ghimpu. Candidatul Partidului Liberal are aceeaşi linie politică: limba română şi Unirea. Chiar dacă mesajul politic este doar o mască şi chiar dacă Ghimpu a luat-o la propriu peste ochi de la alegători, cred că va obţine un scor bunişor. Cu peste 30% electorat unionist, cu Dorin Chirtoacă în echipă şi cu tineri entuziaşti Mihai Ghimpu va ieşi cu capul sus din aceste alegeri. PL este un partid doctrinar iar votanţii săi tradiţionali uită destul de repede prostiile pe care le debitează Ghimpu. Mihai Ghimpu ne spune că luptă din 1812 pentru Unirea cu Ţara aşa că votează-mă pe mine. Emană idiotism şi românism.

Iurie Leancă. Primul candidat lansat exclusiv pentru a rupe din electoratul de dreapta. Are înfăţişare de intelectual, vorbeşte frumos despre Europa. Adevărul este că PPEM nu a fost primit în Partidul Popular European , iar organizaţia lor de tineret nu a fost acceptată în EDS. Europenii ştiu despre Leancă şi formaţiunea sa mai mult decât noi. Este politicianul care s-a îndoit aşa cum i-au cerut vremurile. Există astfel de moldoveni? Azi acolo, mâine aici? Există! Să vedem câţi vor veni la vot. Leancă ne spune că dacă vrei să continuăm reformele europene votează-mă pe mine. Emană uşor parfum de damă.

Dumitru Ciubaşenco. Este candidatul lui Usatâi. Un om puţin cunoscut pentru publicul larg. Ciubaşenco ne spune că dacă vrei ca acest Parlament să fie dizolvat, votează-mă pe mine. Mesaj simplu şi direct la subiect. Emană trădare.

Marian Lupu. Candidatul puterii. Democraţii sunt în aceste momente pe culmile popularităţii şi a încrederii în forţele proprii. Controlează sau au oameni care îi informează peste tot. Iată de ce presiunea de pe umerii lui Marian Lupu este imensă. Dacă atunci când eşti pe culmele popularităţii obţii la prezidenţiale doar 4-5% Guvernul Filip cade cât ai zice peşte. Fiind candidatul puterii Marian Lupu ne spune că dacă-ţi place cum arată Moldova în acest moment şi totul e ok în viaţa ta: votează-mă pe mine. Lupu a fost preşedinte, interimar ce-i drept, între 2010 şi 2012. Emană diletantism.

Ce alte mesaje aţi simţit că transmit candidaţii aştept în comentarii.

Hai, spune și tu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *