O carte pentru Constantin Țuțu

Mai multe fotografii în care democrații încearcă să arate că au parte de carte au făcut turul internetului la începutul anului. În rolul principal: președintele PDM.

Că tot vorbim de cărți vreau să fac o recomandare pentru democratul Constantin Țuțu. Mă îndoiesc că a citit cartea Lebădă Neagră de Nassim Taleb și nici nu cred că există în biblioteca PDM, așa că o poate cumpăra de aici în engleză sau în română. Taleb vorbește în carte despre impactul evenimentelor foarte puțin probabile. Ca să fie mai simplu iată niște exemple din istoria recenta a Republicii Moldova care se potrivesc cu ideile lui Taleb.

În 2009 comuniștii erau la putere în Moldova de 8 ani și era puțin probabil să fie schimbați. Majoritatea nu credea că cineva îi va bate pe comuniști. Totuși comuniștii au căzut.

În 2015 Filat era la putere de vreo 5 ani și era puțin probabil să fie luat pe sus de mascați. Totuși pe 15 octombrie 2015 a fost luat și închis. Cine se aștepta la așa deznodământ?

La final de 2018 vor fi deja 3 ani de când Plahotniuc deține puterea totală în Moldova și (surpriză!) cei mai mulți cred că acesta și democrații nu pot fi schimbați. Intuiesc că ați prins ideea.

Să revenim la Constantin Țuțu. De ce îi recomand anume lui cartea. Deoarece el va suferi cel mai mult de pe urma unui eveniment puțin probabil. El chiar speră să mai rămână parlamentar, pentru că e „prestigios” și îl apreciază lumea în Băcioi pentru asta. Însă în noile realități el va fi în afara planurilor pedeme.

Aş putea să-i recomand cartea lui Sergiu Sârbu, dar el ia în considerare mai serios evenimentele neprevizibile. Sârbu, fost comunist înflăcărat, a schimbat șapca roșie pe șapca albastră cât ai zice pește. Mai mult, zilele astea cică Sârbu ar lua în considerare și schimbarea șepcii albastre, în caz că… nu dă Doamne. Totuși Țuțu nu are în cap așa ceva.

sursă foto

Hai, spune și tu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *